3 minute de citit
În urmă cu mai mulți ani de zile, m-a sunat seara târziu un om pe care îl credeam vindecat.
Îi spusesem, de mai multe ori, ce le spuneam tuturor: „Trebuie să ierți. Asta cere Domnul.” El încercase. Crezuse că reușise. Și totuși, în noaptea aceea, mi-a mărturisit că, atunci când îi apărea un anumit nume pe ecranul telefonului, începea să tremure.
„Dacă am iertat cu adevărat”, m-a întrebat, „de ce încă mă doare?”
N-am avut un răspuns. Și atunci am înțeles că trebuie să tac. Și să încep să întreb.
„Ce v-au învățat anii scurși din momentul iertării despre iertare?”
Întrebarea aceasta și răspunsurile pe care le-am cules ani la rând, au compus, în timp, această carte.
Ce am descoperit
Am descoperit că iertarea, așa cum e predată în multe biserici, e o formă de cruzime mascată în evlavie.
Se cere iertare fără voia de a numi rana.
Se cere iertare fără voia de a oferi spțiu durerii.
Se cere iertare ca dovadă a credinței, fără să se vorbească niciodată despre ce face neiertarea și nici despre ce deosebește iertarea biblică de uitarea forțată.
Mii de creștini buni se chinuiesc pentru că au crezut o teologie greșită despre cel mai eliberator dar pe care Dumnezeu li l-a făcut.
Ce găsești în carte
„Te iert, dar nu te uit” e răspunsul pe care, în urmă cu mai mulți ani, nu am știut să-l dau acelui om.
În 13 capitole, la intersecția dintre teologie biblică solidă (cu accent pe textul ebraic și grecesc al pasajelor-cheie), neuroștiința actuală (epigenetică, traumă, plasticitate cerebrală) și viața de zi cu zi:
Descoperi despre confuziile care țin captivi creștini buni.
Înveți distincția dintre iertare, împăcare și încredere reconstruită.
Primești un proces practic al iertării.
Atingi rănile cele mai grele: iertarea părinților, iertarea de sine, durerea adresată lui Dumnezeu.
Descoperi cum se rupe lanțul rănilor moștenite.
Nu e o carte despre „cum să suferi mai elegant”. E o carte despre cum se eliberează, real, o inimă rănită.
Pentru cine e
Pentru creștinul care a încercat să ierte și a eșuat, iar acum se simte vinovat că nu poate.
Pentru cel care a iertat și încă doare, și se întreabă dacă iertarea lui a fost reală.
Pentru cel care încă așteaptă scuze ce nu vor veni și nu știe că poate trăi fără ele.
Pentru cel rănit de un părinte, de un soț, de un prieten sau de el însuși.
Pentru consilierii, pastorii și mentorii care vor să dea sfaturi ce nu fac mai mult rău decât bine.
Despre lansare
Cartea apare pe 10 august 2026.
Până atunci, ai pe această pagină de blog treisprezece articole care îți schițează drumul. Citește-le, lasă-le să lucreze în tine. Iar pe 10 august, sau chiar mai devreme, prin pre-comandă cu reducere de 38%, primești în mâini cartea întreagă.
Pre-comandă cartea →
Mulțumesc că ai citit până aici. Și, mai mult decât atât, mulțumesc că ai îndrăznit să faci pașii dificili ai iertării.
Dumnezeu să te întâlnească pe drum.
Cu prețuire,
Eduart Tilihoi Vama, august 2026
Eduart Tilihoi este pastor, autor și consilier, care scrie la intersecția dintre teologie aplicată și psihologia practică. Locuiește în comuna Vama, județul Suceava, alături de soția sa, Camelia, și cei patru copii.